Institutul Român pentru Drepturile Omului
Concursul naţional de creativitate didactică
Concursul național de creativitate didactică în domeniul materialelor auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar vizează educarea tinerei generații în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității și toleranței și al schimbului liber de opinii. Concursul presupune crearea de către cadrele didactice participante de materiale auxiliare pentru lucrul la clasă, pentru o mai bună înțelegere a tematicilor cuprinse în sfera drepturilor omului.
Ediția 2021-2022
„Concurs național de creativitate didactică în domeniul materialelor educaționale pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar”, ediția a XI-a
Ediția a XI-a a Concursului național de creativitate didactică în domeniul materialelor auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii, organizată de Institutul Român pentru Drepturile Omului în parteneriat Ministerul Educației și Casa Corpului Didactic Cluj, a constat în prezentarea în cadrul Expoziției naționale a lucrărilor, cadrelor didactice din mai multe județe ale țării, care acoperă toate cele trei secțiuni ale concursului: materiale didactice auxiliare destinate activități cu elevii, inclusiv softuri educaționale, filme didactice, produse media; lucrări cu caracter metodico-științific și aplicabilitate practică; reviste și publicații periodice destinate școlii.
Rezultatele sunt disponibile AICI.
Ediția 2019-2020
„Concurs național de creativitate didactică în domeniul materialelor educaționale pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar”, ediția a X-a
Institutul Român pentru Drepturile Omului, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și alături de colaboratorii de la Casa Corpului Didactic Cluj, au decis rezultatele finale ale Concursului de creativitate didactică.
Felicităm toți participanții pentru calitatea lucrărilor primite și ne bucurăm să reiterăm faptul că, deși ultima etapă de Concurs s-a derulat într-un an al provocărilor (nu numai) pentru mediul educațional, materialele didactice jurizate în cadrul celor trei secțiuni au făcut demonstrația originalității, seriozității și pasiunii cadrelor didactice.
Numărul și varietatea tematică a lucrărilor, abordările creative și transdisciplinare, cercetările aplicate asupra tematicilor din sfera drepturilor omului, alături de prezența în Concurs a numeroase județe (Alba, Bacău, București, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Neamț, Suceava) sunt tot atâtea motive pentru a concluziona succesul demersului nostru de a răsplăti dedicația și efortul profesorilor, motivând astfel perpetuarea și consolidarea unor bune practici.
Rezultatele sunt disponibile AICI.
Regulament al concursului național de creativitate didactică în domeniul materialelor educaționale pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar, ediția a X-a (REGULAMENT 2019 pdf).
Ediția 2017-2018
Ediția 2017-2018 a Concursului național de creativitate didactică, aflată încă în desfășurare, este organizată de Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Institutul Român pentru Drepturile Omului și Casa Corpului Didactic Cluj. Pentru o prezentare generală a actualei ediții a Concursului precum și pentru vizualizarea unor imagini realizate în cadrul acestor activități, accesați pagina dedicată acestei ediții de Casa Corpului Didactic Cluj.
Concursul național de creativitate didactică în domeniul materialelor auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii 2018
Ediția a IX-a
La ediția 2018 a Concursului național de creativitate didactică în domeniul materialelor auxiliare destinate educației pentru drepturile omului, democrație și o cultură a păcii în învățământul preuniversitar, organizat de Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Institutul Român pentru Drepturile Omului și Casa Corpului Didactic Cluj, au participat lucrări ale cadrelor didactice de la nivelul județelor din Brăila, București, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș.
Cele trei secțiuni ale concursului – Materiale didactice auxiliare destinate activității cu elevii, softuri educaționale, filme didactice, produse media; Lucrări cu caracter metodico-științific și aplicabilitate practică; Reviste și publicații periodice – au beneficiat de participarea unor propuneri valoroase, care se pot constitui în suporturi utile de învățare în demersurile de predare a tematicii drepturilor omului/copilului.
Dintre lucrările premiate, amintim: Educație pentru drepturile copilului. Caiet de lucru, Metode și instrumente de lucru în disciplinele sociale din învățământul primar și gimnazial, Drepturile omului. Drepturile copilului. Bingo educațional, Drepturile omului de-a lungul timpului; Competența pentru dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor la clasă. Competența pentru o comunicare eficientă, Implicare în prezent pentru o șansă în viitor. Compendiu de bune practici pentru reducerea violenței în școli, Dreptul meu la imagine. Proiect educațional județean; Viitorul cetățean. Drepturi și responsabilități, Educația fără frontiere. Mici azi, mari mâine/Education without borders. Small today, great tomorrow.
Rezultatele Concursului aici : sectiunea 1 , sectiunea 2 , sectiunea 3
Ediția 2014-2016
La ediția 2014-2016 a Concursului național de creativitate didactică au participat lucrări aparținând cadrelor didactice din județele din Arad, Bacău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ilfov, Mureș, Municipiul București și Iași.
Lista lucrărilor participante

