Institutul Român pentru Drepturile Omului

SpeÈ›a are ca obiect distincÈ›ia dintre dreptul la viață privată È™i de familie È™i libertatea de exprimare, precum È™i modul corespunzător de corelare a interesului public È™i a celui privat pe coordonatele unei societăți democratice. SituaÈ›ia faptică a cauzei se fundamentează pe evaluarea legitimității prezentării în presă, fără acordul reclamantului, a demersurilor întreprinse de acesta pentru a recurge la serviciile unei mame surogat în vederea întemeierii unei familii. 

 

Pornind de la raÈ›ionamentul conform căruia soluÈ›ionarea corectă a speÈ›ei depinde de modul în care este conceptualizată noÈ›iunea de „viață privată È™i de familie”, Curtea Europeană reiterează principiile stabilite pe cale jurisprudenÈ›ială în materie, conform cărora caracterul extensiv al conÈ›inutului vieÈ›ii private È™i de familie este corespunzător complexității personalității umane. Pe cale de consecință, în sfera de cuprindere a vieÈ›ii private È™i de familie sunt incluse aspecte referitoare la numele, imaginea, integritatea fizică È™i psihică a persoanei (a se vedea hotărârea pronunÈ›ată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Von Hannover împotriva Germaniei (cererea nr. 59320/00, pronunÈ›ată la data de 24 iunie 2004). 

 

Toate aceste elemente sunt convergente către reflectarea, din punct de vedere juridic, a identității personale. Aspectele aferente dreptului la viață privată È™i de familie sunt strâns conectate de modul în care este exprimat consimțământul individual, individul fiind singurul apt să decidă cu privire la divulgarea/păstrarea confidenÈ›ialității asupra elementelor sferei private. Evident, teoria manifestării de voință care se prefigurează în legătură exercitarea dreptului la viață privată È™i de familie implică respectarea limitelor presupuse de ordinea publică, bunele moravuri, protecÈ›ia drepturilor È™i libertăților celorlalÈ›i. Mutatis mutandis, transpunând exercitarea opÈ›iunii individuale în relaÈ›ie cu exercitarea elementelor conexe dreptului la viață privată È™i de familie, instanÈ›a europeană constată că dreptul la imagine al individului presupune posibilitatea persoanei de a trăi într-un mediu privat, detaÈ™at de atenÈ›ia publicului. Acest raÈ›ionament a fost consolidat de Curte în cauza Smirnova vs. Rusia (cererile nr. 46133/99 È™i 48183/99, paragraful 95, hotărârea finală a CurÈ›ii fiind pronunÈ›ată la data de 24 octombrie 2003) în conÈ›inutul căreia instanÈ›a europeană a prevăzut că noÈ›iunea de viață privată È™i de familie este un termen amplu care are ca obiectiv principal ocrotirea integrității fizice È™i psihice a individului de natură să îi asigure acestuia dezvoltarea liberă È™i împlinirea personalității sale. 

 

Dreptul la imagine reprezintă o componentă a vieÈ›ii private È™i de familie prin intermediul căreia individul exercită atributele personalității sale, fiind un mijloc juridic de evidenÈ›iere a unicității È™i irepetabilității acestuia. Interpretând sfera de aplicabilitate a dreptului la imagine, instanÈ›a europeană subliniază, în jurisprudenÈ›a sa (cauza López Ribalda È™i alÈ›ii împotriva Spaniei, cererile nr. 1874/13 È™i 8567/13, paragrafele 87 È™i 89, hotărârea pronunÈ›ată la data de 17 octombrie 2019) că dreptul fiecărei persoane la protecÈ›ia imaginii sale presupune dreptul de a controla utilizarea acelei imagini (...) aceasta acoperind È™i dreptul individului de a se opune la înregistrarea, păstrarea È™i reproducerea imaginii sale. 

 

În scopul identificării unui liant juridic între dreptul la imagine (ca element component al vieÈ›ii private È™i de familie) È™i libertatea de exprimare È™i informare, Curtea Europeană a instituit testul dezbaterii de interes public, admiÈ›ând că principalele criterii de evaluare a gradului în care un aspect din viaÈ›a socială poate suscita sau nu interesul publicului sunt: gradul de notorietate al persoanei afectate; subiectul dezbătut; conduita prealabilă a persoanei în cauză; conÈ›inutul, forma È™i consecinÈ›ele publicaÈ›iei È™i circumstanÈ›ele în care au fost făcute fotografiile/ a fost elaborată publicaÈ›ia. Testul dezbaterii de interes public poate fi interpretat ca un argument formulat de Curte în vederea susÈ›inerii dreptului la imagine în raportul cu libertatea de exprimare. În conflictul de drepturi analizat de Curte, nici unul nu presupune o dimensiune absolută, ambele având ca limită de exercitare protecÈ›ia drepturilor È™i libertăților celorlalÈ›i. Astfel, instanÈ›a europeană a apreciat (în cauza Lillo-Stenberg È™i Sæther împotriva Norvegiei, cererea nr. 13258/09, paragraful 30, hotărârea pronunÈ›ată la data de 16 ianuarie 2014, È™i în cauza Dupate împotriva Letoniei, cererea nr. 18068/11, paragraful 47, hotărârea pronunÈ›ată la data de 19 noiembrie 2020,) că protecÈ›ia vieÈ›ii private È™i de familie va avea preeminență cu excepÈ›ia situaÈ›iei în care elementul de viață privată È™i de familie care a constituit obiectul libertății de exprimare reprezintă un aspect demn de supus dezbaterii publice, fiind de interes general. 

 

Analiza, prin mijloacele media, a unei informaÈ›ii private lipsită de relevanță pentru comunitatea de apartenență a individului este o acÈ›iune care depășeÈ™te funcÈ›iile democratice îndeplinite de jurnaliÈ™ti. Libertatea de exprimare – ca valoare intrinsecă a democraÈ›iei – trebuie să fie re-evaluată în contextul în care operează cu informaÈ›ii conexe vieÈ›ii private È™i de familie a individului care sunt diseminate eminamente cu scopul de a satisface curiozitatea publicului. 

 

Prin raportare la speÈ›a în discuÈ›ie, instanÈ›a europeană evaluează calitatea de persoană publică a reclamantului luând în considerare opÈ›iunea sa de a se adresa mijloacelor media pentru a susÈ›ine demersul de contactare a unei mame-surogat în scopul întemeierii unei familii. Curtea reÈ›ine circumstanÈ›ele în care reclamantul a acÈ›ionat în vederea exercitării dreptului la viață privată È™i de familie, subliniind că, prin plasarea unui anunÈ› anonim într-un ziar pentru a contacta o persoană care să devină mamă surogat, reclamantul nu îÈ™i asumase, în mod voluntar È™i conÈ™tient, statutul de persoană publică È™i nici riscul ca intenÈ›iile sale personale să fie expuse în presă. Cercetând coordonatele generale ale cauzei, Curtea apreciază că articolul de presă, care abordează in extenso subiectul reproducerii umane prin mamă surogat, prezintă informaÈ›ii de interes public dat fiind faptul că această problematică este esenÈ›ială pentru viaÈ›a socială, având un impact profund asupra eticii medicale, asupra drepturilor sexuale È™i reproductive, precum È™i asupra valorii demnității umane în general. DeÈ™i subiectul central al articolului aborda aspecte de interes general pentru societate, fiind susceptibil de a constitui obiectul unei dezbateri publice, modul de concepere È™i realizare a articolului a evocat multiple aspecte din viaÈ›a privată È™i de familie a reclamantului – aspecte irelevante pentru prezentarea corectă È™i riguroasă a subiectului. Elemente privitoare la trecutul reclamantului È™i încorporarea unei fotografii a acestuia în conÈ›inutul articolului, coroborate cu expunerea unor critici asupra judecăților de valoare ale reclamantului constituie circumstanÈ›e lipsite de valoare pentru acurateÈ›ea mesajului transmis È™i pentru dezbaterea publică conturată în jurul subiectului reproducerii umane prin mamă surogat. Aplicând argumentul interpretativ per a contrario, dacă aspectele circumscrise vieÈ›ii private È™i de familie sunt irelevante pentru logica È™i temeinicia expunerii subiectului în cadrul articolului, atunci publicitatea informaÈ›iilor cu caracter personal poate constitui o încălcare a dreptului la viață privată È™i de familie. 

 

O importanță egală este acordată modus operandi utilizat de jurnaliÈ™ti pentru obÈ›inerea informaÈ›iilor cu caracter privat care au fost folosite în redactarea articolului. Astfel, lipsa consimțământului reclamantului în legătură cu divulgarea dorinÈ›ei sale de contacta o mamă surogat; lipsa oricărei intenÈ›ii ca, în viitor, reclamantul să prezinte prin mijloacele mass-media contextul personal care l-a determinat să recurgă la o mamă surogat în vederea întemeierii unei familii; utilizarea de mijloace dolosive de natură să inducă în eroare reclamantul È™i să îl determine să îÈ™i dezvăluie intenÈ›iile în faÈ›a jurnaliÈ™tilor, neÈ™tiind că este înregistrat; lipsa bunei credinÈ›e È™i a eticii profesionale a jurnaliÈ™tilor care au utilizat declaraÈ›ii obÈ›inute pe cale informală È™i fără acordul persoanei în cauză – sunt circumstanÈ›e care demonstrează aÈ™teptările legitime ale reclamantului referitoare la protecÈ›ia vieÈ›ii sale private È™i de familie. 

 

Având ca premisă argumentele expuse anterior, instanÈ›a europeană a apreciat că instanÈ›ele naÈ›ionale nu au dat dovadă de suficientă diligență în vederea echilibrării interesului general cu viaÈ›a privată È™i de familie a individului, fiind încălcate garanÈ›iile aferente articolului 8 din ConvenÈ›ia europeană pentru apărarea drepturilor omului È™i a libertăților fundamentale.